Profil de boardgamer – Cristina Soare (pfinix)

Continuăm cu seria noastra Profil de boardgamer cu o fată din Bucureşti, Cristina Soare pe numele ei, dar probabil unii o ştiţi de pfinix. Dar cum vorba lungă e sărăcia boardgamerului, o lăsăm pe ea să se prezinte:

Am descoperit în ultimii ani că adulţii se bucură și se distrează mai mult decât copiii când se joacă. De când am dat peste jocurile de societate, acestea au intrat definitiv în viața mea, a familiei și a prietenilor mei. Acum, la fiecare întâlnire ne facem timp să jucăm ceva, indiferent că e vorba de un joc de 3 ore sau de 30 de minute. Am răspândit virusul acesta peste tot în jurul meu și mereu când vine vorba de jocuri (reguli, păreri, recomandări, cadouri) lumea se aşteaptă să preiau conducerea. De cele mai multe ori, sarcina de a explica jocurile puse pe masă și de a “şti” sau verifica regulile îmi revine mie.

Cine eşti? Cum te cheamă, de unde eşti, cu ce te ocupi?

Numele meu este Cristina Soare, împlinesc în curând 24 de ani și lucrez în marketing. Am făcut facultatea în București, la ASE (Marketing), și tocmai am terminat foarte recent și un master în același domeniu. În comunitatea de boardgames din România am intrat cam de 2 ani și am fost destul de activă pe cel mai cunoscut forum de boardgames de la noi cu numele “pfinix”, fiind chiar unul din organizatorii proiectului “Renii FBG 2011-2012”.

Cum ai descoperit jocurile de societate? Care a fost primul joc care te-a “prins”?

Primul joc pe care l-am jucat (în afară de cele din copilărie) a fost Cluedo, în urmă cu 4-5 ani. M-am îndrăgostit de el şi mi-am dorit foarte mult să-l am, dar la vremea aceea încă nu descoperisem magazinele de boardgames (nici nu știu dacă existau pe atunci), iar în magazinele obişnuite nu se găsea. La 2-3 ani după acest eveniment am făcut cunoștință cu Catan și Ticket to Ride Europe, iar aşa a început pasiunea pentru jocurile de societate. A fost ca o explozie de informaţii, am găsit magazine online, siteuri cu recenzii şi sfaturi, forumuri, bloguri româneşti şi străine, astfel a început nebunia care continuă şi azi – cu cât strâng mai multe jocuri cu atât îmi doresc mai multe, chiar dacă nu mai apuc să le joc nici pe cele pe care le am.

Pentru mulţi e greu de găsit o locaţie de jucat. Unde te joci?

La început ne jucam acasă la câte un prieten, săptămânal. Apoi am început să luăm jocurile cu noi prin ceainării, cafenele și terase, iar până acum încă nu ne-a zis nimeni să le strângem de pe masă. La început jucam în oraş doar jocuri de mici dimensiuni, care să încapă pe măsuţele din localuri (Fluxx, Dixit, Gloom). În ultimul an am descoperit câteva ceainării prin București, care încurajează boardgamerii, punând chiar ele la dispoziţia clienţilor câteva jocuri. Cel mai mult ne-am jucat în Tabiet, ceainărie pe care am descoperit-o prin intermediul întâlnirilor organizate de Taraba de Jocuri. În ultima perioadă am frecventat ceainăria Cinci – datorită decorului foarte frumos, şi Lente – deoarece aici s-au mutat întâlnirile Tarabei. Cu toate că avem acum mai multe locuri prin oraş în care ne putem juca, locul preferat este tot acasă la unul dintre noi, unde putem pune pe masă jocuri cu planşe mari sau cu multe piese (A Game of Thrones, World of Warcraft, Ticket to Ride etc. ).

Ce jocuri ai în colecţie? De unde îţi cumperi jocurile?

Colecția mea este deja semnificativă, având peste 30 de jocuri (plus extensii), iar prietenul meu are chiar mai multe decât mine. Împreună putem spune că avem o colecție măricică și foarte diversificată de jocuri, la care mai adăugăm câte 4-5 jocuri pe an (fiecare). Din păcate, încă nu am reușit să încercăm toate jocurile pe care le avem, sunt câteva titluri (cam 10% din total) care îşi așteaptă rândul, deși unele stau de aproape un an pe raft. Avem din aproape toate categoriile: party-games (Dixit, Activity, Jenga, Werewolves, Identik, Jungle Speed), family-games (Ticket to Ride Europe, Niagara, Dice Town, Alhambra, Hotel Samoa), strategie (A Game of Thrones, Catan, Risk) și multe, multe altele. Listele cu jocurile noastre se pot vedea pe BGG (pfinixR și notsoboredgamer).

Jocurile mele se împart în câteva categorii, după felul în care au fost obţinute: cumpărate noi – foarte puține, 4-5 titluri; cumpărate second-hand – cam tot atâtea; primite cadou, de obicei de ziua mea – cea mai mare parte; câştigate la concursuri – câteva. Cele mai multe jocuri din colecţiile noastre sunt cumpărate de la Taraba de Jocuri și de pe forum (second-hand). Am luat la început 2-3 jocuri de la Regina și Nebunul și Boardgames.ro, iar ocazional mai intrăm prin magazinul Red Goblin de la Piața Romană, de unde luăm de obicei sleevuri, zaruri şi foarte rar câte un cadou.

Care e jocul tău preferat?

Jocul meu preferat a fost multă vreme Cluedo, dar din păcate ajunge foarte rar pe masă. Având aşa de multe jocuri acum, nu mai am unul singur preferat, depinde de perioadă și de ce am jucat cel mai des în ultima vreme. Aș putea spune că printre preferatele mele se află Ticket to Ride Europe, cred că am jucat peste 100 de partide în 2 ani, EPYC, Cluedo, Stone Age, Abandon Ship, Alhambra, Ricochet Robots, Dobble … Pe lângă acestea, nu aş putea să refuz un joc de Catan, Dixit, Jungle Speed, Munchkin, Activity sau Citadels.

De unde te informezi în legătură cu jocurile? Pe ce siteuri intri?

Cel mai des intru pe forumboardgames.ro, deşi în ultima vreme nu am mai avut timp să urmăresc discuțiile şi să particip la ele. Folosesc BGG pentru a găsi cel mai repede informaţii despre orice joc, pentru liste cu jocurile din colecţie şi wishlist. Într-o vreme intram zilnic pe siteul lui Tom Vasel (Dice Tower) și mă uitam la prezentările şi tutorialele făcute de acesta. Aşa am aflat despre multe jocuri care se află acum pe raftul meu sau am înțeles câte un joc căruia nu reușeam să îi dau de cap. De la noi, mai intru din când în când pe Boardgames-blog, Ce jucăm? şi boardgamers.ro.

În ultima vreme sunt tot mai multe concursuri de jocuri. Ai participat la vreunul din ele?

Sunt două tipuri de concursuri și trebuie făcută distincție între ele. În prima categorie intră cele desfăşurate pe internet. Particip la aproape toate concursurile din această categorie şi chiar dacă nu câştig de obicei mă distrez şi asta e cel mai important. De 99% din ele aflu de pe forum. Am participat la vreo 2 concursuri de review-uri, dar nu mi se mai par aşa interesante. Am participat odată la un concurs de ghicit jocuri din imagini distorsionate, organizat de boardgames-blog, și ne-am calificat pentru tragerea la sorți doar 2 persoane. Nu am câştigat, dar a fost foarte distractiv, deoarece cealaltă persoană era prietenul meu. De curând am câştigat concursul de strategii de Catan, tot pe blog. Îmi plac însă cel mai mult concursurile apărute în ultima vreme, cum a fost cel de pe acest site (am luat menţiune) sau cel de recunoscut jocuri doar după frânturi de imagini de pe cutii, de pe forum.

A doua categorie de concursuri sunt competiţiile organizate periodic, unde trebuie să baţi adversarii la unul din jocurile cele mai cunoscute de la noi. Anul acesta am câştigat concursul de Ticket to Ride organizat de Taraba de Jocuri și m-aş mai înscrie cu plăcere la alte competiții asemănătoare, în afară de cele de Catan și Carcassonne. Am participat la un concurs de Carcassonne și unul de Catan, dar nu mă simt tentată să mai încerc o dată. Prefer jocuri în care norocul nu e unul din factorii cei mai importanţi şi unde nu se pot face alianţe sau modifica reguli.

1 comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.