Monopoly a împlinit 80 ani

MONOPOLY 80th PackageMonopoly, cel mai cunoscut și răspândit joc de societate, a împlinit 80 de ani!

Cu această ocazie, Mr. Monopoly, simpatica mascotă a jocului, a sărbătorit alături de presă și prieteni, în cadrul unei petreceri organizate într-un club bucureștean.

Mr. Monopoly și-a lansat business-ul în anul 1935. Ca orice startup, afacerea a început cu un proiect pilot care a presupus o investiție minimă, jocul fiind comercializat în primă fază la prețul de $2. La doar un an de la lansare în Statele Unite ale Americii, Monopoly a ajuns să producă peste 35.000 de copii ale jocului în doar o săptămână. Astăzi, cel mai îndrăgit joc de tranzacții imobiliare este tipărit în peste 47 de limbi și comercializat în peste 100.000 de magazine din 114 țări. De asemenea, în cei 80 de ani au apărut peste 300 de versiuni licențiate ale jocului, cu tematici precum sportul sau lumea filmului.

„Monopoly, unul dintre cele mai importante branduri din portofoliul Hasbro, sărbătorește luna aceasta 80 de ani de la lansarea primei ediții. Suntem bucuroși că, după atâția ani, jocul ocupă un loc important în această industrie, atât la nivel mondial, cât și în țara noastră.

Așadar, Monopoly este un adevărat motiv de mândrie pentru Hasbro,” a declarat Larisa Popescu, brand manager Hasbro.

Pentru a sărbători 80 de ani de activitate, Hasbro România a organizat o petrecere elegantă și distractivă, la care au participat reprezentanți mass media și vedete precum Mihai Găinușă și colegii săi de la matinal, Ellie White și Doru Tinca, băieții de la Deep Central sau George Piștereanu. Evenimentul a avut loc într-un club bucureștean chiar pe 19 martie, de Ziua Mondială Monopoly. Mai multe poze puteți găsi pe pagina de facebook a jocului Monopoly.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.