Clubul Dice, Tables & Miniatures din Cluj

De puţin timp funcţionează la Cluj un club de boardgames, numit Dice, Tables and Miniatures, prescurtat DTM. Mai multe detalii despre club ne-a dat Sergiu Badau Wittenberger:

“Totul a început într-o vara în Cluj, când eram eu cu încă un prieten plictisiţi prin casă şi ne gândeam că “ce fain ar fi să mai jucăm nişte boardgames şi cu alţi oameni”. Atunci ne-am hotărât să ne facem acest mic club, numit Dice, Tables and Miniatures, sau DTM.

De la începutul verii am ţinut aproape în fiecare sâmbătă sesiuni de jocuri de la boardgames, la jocuri de carţi (TCG,CCG,LCG, etc) la wargames (Warhammer, Infiniy, Flames of War, etc). Iniţial eram un număr restrâns (aproximativ 6) care veneam constant şi aveam şi un loc bun în centrul oraşului, mai exact la Casa de Cultură a Studenţilor. Din păcate locul nu ne-a mai fost acordat după o lună şi a trebuit să ne mutăm. De atunci suntem tot în diferite locuri, încercând să găsim un loc stabil, relativ în centru. Am încercat şi în cafenele, dar din păcate nu se prea potriveşte atmosfera (care e în mare porţie constituită din fum mult şi zgomot mare).

Recent au fost zilele Universităţii Tehnice în care am participat şi noi cu concursuri şi premii. Am avut şi un loc foarte convenabil, într-o sală de lectură din căminele din observator. Din păcate ZUT s-a terminat, şi noi am rămas fără un loc unde am putea merge.

Asta a fost o mică istorie cam ce s-a întâmplat cu DTM în ultima jumătate de an, de când s-a înfiinţat. Acum suntem mai mulţi oameni care vin constant (10-12) şi am ajuns şi la 20-25 de oameni care să vină să joace doar odată pentru o sâmbătă. Suntem momentan un club mic şi datorită locului instabil nu prea putem forma o comunitate foarte mare în jurul nostru, dar sperăm să schimbăm asta în viitor.

Majoritatea jocurilor pe care le avem şi le jucăm sunt ale noastre personal. O scurtă listă ar fi: Game of ThronesSaboteur 2Level upLord of the RingsArkham’s Horror, Star Wars: X – WingGuillotine.

Avem şi alte jocuri care le-am primit datorită unei colaborări strânse cu cutia.ro, jocuri care le schimbăm odată la 1-2 săptămâni să jucam şi lucruri diferite.

Până acum sâmbetele au fost gratis, dar probabil în curând vom impune o taxă cu ajutorul căreia să luăm jocuri noi în funcţie de ce vor membrii grupului.”

Dacă vreţi să daţi de cei de la Dice, Tables & Miniatures puteţi să o faceţi pe pagina lor de facebook sau pe forumul lor.

1 comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.