Târgul internaţional Spiel 2012 Essen, Germania

Anul acesta am fost pentru prima dată la Târgul internaţional Spiel din Essen, Germania, târg ce a avut loc în perioada 18-21 octombrie 2012. Ca introducere, vă spunem că e cel mai mare târg de jocuri din lume, cu 154.000 vizitatori în 2011. Spre deosebire de alte târguri, Spiel e orientat mult spre clientul final, marea majoritate a expozanţilor având la standuri mese pe care se puteau încerca jocurile dorite.

Toate firmele mari au avut standuri, amintesc aici doar câteva: Days of Wonder, Asmodee, Hans im Gluck, Amigo, Kosmos, Pegasus şi cam tot ce vă puteţi imagina, mai puţin Fantasy Flight Games. Despre târg ar fi multe de spus, dar primul cuvânt care îmi vine în minte e IMENS. Spiel are loc în complexul expoziţional Messe Essen, unde au loc peste 50 târguri anual, şi se întinde în nu mai puţin de 9 hale mari. De fapt nu e doar Spiel, pentru că în acelaşi timp se organizează şi Comic Action, un târg de benzi desenate care, zicem noi, merge mână în mână cu jocurile de societate.

essen

Noi am ajuns doar vineri la târg, în a doua zi. Ne-a luat cam toată ziua să învăţăm ce e la târg şi să ne putem orienta bine. Am avut noroc cu Tudor de la Lordsoftheboards.ro care ne-a oprit chiar la intrare, ne-a explicat foarte frumos cum e cu garderoba şi ne-a făcut rost şi de nişte hărţi. E drept că la început nu am vrut hartă, am vrut doar să ne pierdem prin mulţimea de standuri cu jocuri, dar după ce am început să înţelegem cu ce se mănâncă târgul, hărţile au fost foarte folositoare. Pe parcurs ne-am întâlnit şi cu Carmen şi Costi de la Boardgames-blog, Vlad de la Lumea Boardgames şi trupa venită din Oradea (Daniel, Ioana, Sebi). Am vizitat standurile românilor de la NSKN Legendary Games (Warriors & Traders, Exodus: Proxima Centauri, Wild Fun West) şi Real Wallachian Games (I Am Vlad, Let’s Pumpkin) care aveau o poziţie un pic dezavantajoasă, dar de câte ori am trecut pe acolo era agitaţie, aşa că sperăm că au avut rezultate bune în urma târgului.

Duminică am fost aproape toată ziua la Campionatul Mondial de Carcassonne, despre care puteţi citi aici.

Participarea la târg ne-a prins un pic nepregătiţi, am aflat doar cu 2 săptămâni înainte că vom merge, n-am avut nici buget alocat, nici temele făcute, dar tot ne-am cumpărat 13 jocuri la super-oferte 🙂

N-am apucat să încercăm multe jocuri, am fost pur şi simplu copleşiţi de mărimea târgului, suntem siguri în schimb că în 2013 vom apuca să aprofundăm mult mai mult. Suntem siguri că vom face tot posibilul să fim prezenţi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.