Star Wars: X-Wing Miniatures Game

star_wars_x-wing_miniatures_copertaSTAR WARS: X-WING MINIATURES GAME

Anul apariţiei: 2012

Nr. jucători: 2

Durata unui joc: 30 de minute

Designer: Jason Little

Dependenţă de limbă: Mică. Unele cărţi au reguli scrise pe ele

Distribuitor: Fantasy Flight Games

 

Star Wars: X-Wing este un joc de acțiune cu miniaturi, inspirat din celebrele filme regizate de George Lucas. Fiecare jucător are sub comandă mai multe miniaturi modelate după navele din filme şi trebuie să îndeplinească diverse obiective pentru a câștiga misiunea. Regulile sunt ușoare iar ritmul jocului e foarte rapid şi antrenant. Am să încerc să iau pe rând câteva elemente care mie mi s-au părut mai interesante.

Miniaturile. Fiind în primul rând un joc cu miniaturi, acestea ocupă un rol vizual de bază. Am fost foarte bucuros să observ că miniaturile sunt de o calitate foarte bună și vin gata pictate. Ele nu sunt fabricate din plastic moale ca și majoritatea miniaturilor din board games ci din rășină care permite o acuratețe foarte mare la sculptarea detaliilor, rezultatul fiind foarte bun. Chiar şi fără joc, miniaturile sunt foarte arătoase și pot fi expuse oriunde, la vedere, pentru orice fan Star Wars. Iar Fantasy Flight Games va scoate modele după toate navele celebre din film. Şi aici mă refer la nave de talie mică, deoarece scara jocului nu va permite din păcate să pui pe masă un Distrugător Imperial decât dacă ai o masă care măsoară vreo 10 metri.star_wars_x_wing_1

Personalizare. Ei bine, în opinia mea, acesta e capitolul la care jocul stă cel mai bine. Spre diferență de alte jocuri, Star Wars X-Wing îți lasă posibilitatea să treci repede peste simplele lupte între nave și să pui la punct misiuni și scenarii personalizate după gustul propriu. Navele și armele din joc vin cu un punctaj atașat, astfel încât să știi cum să echilibrezi corect cele două tabere, iar de aici ai mană liberă să faci ce vrei cu jocul. Vrei să faci o misiune în care rebelii atacă o bază imperială şi au timp limitat pentru a distruge niște obiective cum ar fi… un generator de scut sau un hangar? Vrei sa recreezi celebra bătălie pentru Steaua Morții? Sau fuga lui Han Solo printre asteroizi în timp ce e urmărit de Tie Fighters? Ei bine se poate cu un minim de efort. Orice e ușor de creat. Turele anti nave, masive nave de transport ce trebuie capturate, instalații spațiale ce trebuie apărate, câmpuri minate etc. Deoarece totul în joc are atribute foarte puține si ușor de manipulat, personalizarea scenariilor devine foarte ușoară iar jocul primește o rejucabilitate enormă chiar dacă cartea de reguli vine cu doar 3 misiuni de bază. Deja am experimentat cu asta și rezultatele sunt foarte ușor de obținut. Deși pe cutie se spune că e un joc pentru 2 oameni jocul poate fi făcut foarte ușor să implice mai mulți participanți. Fiecare jucător controlează o escadrilă pentru una dintre tabere. Un jucător e Lord Vader în al său Tie Advanced iar alt jucător e escorta lui cu două-trei Tie Fightere împotriva a două escadrile formate din nave rebele. Şi uite așa se joacă patru oameni în loc de doi.star_wars_x_wing_2

Regulile. Foarte ușoare și rapide. Totul funcționează pe bază de zaruri codate cu simboluri și culori specifice care se regăsesc pe cartonașele navelor. Pe cartonaș scrie un 3 roșu? Dai cu 3 zaruri roșii etc. Începătorii vor fi ușor de cooptat la acest joc și vor învăța regulile din zbor fără probleme. Iar aspectul vizual ajuta foarte mult la entuziasmul ce se naște repede în jucători. Totul este scris clar şi codat prin simboluri pe cartonașele din faţa ta. Mișcarea se face cu ajutorul unor șabloane de carton stabilite pentru fiecare navă în funcție de cât de manevrabilă e, așa că e oarecum ușor de estimat din privire unde va ajunge o navă înainte să îi dai ordin să miște. Ordinele se dau în secret, un alt factor ce adaugă la calitatea strategică a jocului. Navele au abilităţi speciale ce trebuie folosite la potențial maxim pentru a fi mai bun ca adversarul.

Nota: Pozele conţin şi extensii, această recenzie se referă la tot jocul Star Wars X Wing, nu doar la starter set.

Plusuri: Reguli ușoare si ritm rapid al jocului, aspect vizual foarte impresionant, miniaturi detaliate si pictate frumos, capacitate de personalizare si rejucabilitate enormă.

Minusuri: E nevoie de spațiu mare pentru a fi jucat, trebuie depus puţin efort pentru a crea misiuni interesante, preț ridicat pentru extensii (şi uneori impresia că jocul a fost făcut doar ca să vândă extensii).

8 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.