Qwirkle – Sfaturi, trucuri şi strategii

Despre Qwirkle aţi putut citi că a fost jocul anului 2011 în Germania, deci v-am convins cu siguranţă că merită jucat. Dacă doriţi să vă îmbunătăţiţi stilul şi experienţa de joc, citiţi mai departe.

Aşezaţi piesele în grămezi pentru comoditate

Scăpaţi de cutia voluminoasă! După primele jocuri puteţi observa că durează mult aşezatul pieselor înapoi în cutie, mai ales că pentru pregătirea unui joc nou va trebui din nou să le scoateţi. În cutie aveţi un săculeţ folosit pentru a trage piese din el. Recomandarea noastră este să renunţaţi de tot la cutie pentru depozitarea şi transportul jocului(eventual să o păstraţi pe raft lângă celelalte jocuri, de arătat arată bine). Depozitaţi şi transportaţi jocul doar în săculeţ, mai ales că dupa primul joc nu mai aveţi nevoie de regulament, deci puteţi să-l lăsaţi fără probleme în cutie. Încă un sfat e ca în timpul jocului să nu trageţi piesele din săculeţ, fiind şanse mari să vedeţi în el şi să fiţi tentaţi să nu alegeţi piesele următoare complet aleator. Din punctul nostru de vedere e mai bine să aşezaţi piesele pe masă cu faţa în jos, ca la Carcassonne, durează un pic la începutul jocului, dar se câştigă timp şi comoditate pe parcurs, nu mai trebuie pasat sacul de la un jucător la altul.

Nu vă limitaţi la 4 jucători! Ştim că pe cutie şi în regulament scrie ca se joacă în maxim 4 jucători, dar Qwirkle se poate juca bine indiferent de numărul de jucători. Totuşi, în 6-7 jucători s-ar putea să dureze un pic mai mult, mai ales dacă aveţi între partenerii de masă jucători care analizează mai mult înainte de o mişcare. În plus, cu cât creşte numărul de jucători, cu atât scad şansele să vă puteţi face o strategie pentru mai multe ture.

Aşezarea pieselor în poziţia aceasta vă aduce 3 puncte

Un qwirkle vă aduce 12 puncte, dar de multe ori e greu de făcut. E mult mai important să nu îi lăsaţi pe ceilalţi jucători să faca qwirkle decât să faceţi voi. Nu puneţi piesele în aşa fel încât să fie 5, doar dacă piesa lipsă este ieşită din joc. Nu vreţi să puneţi un qwirkle pe tavă pentru alt jucător. Urmăriţi întotdeauna ce piese mai sunt în joc şi ţineţi minte că sunt doar 3 piese de fiecare fel. Decât să ţineţi 3 piese în mână aşteptând să intre o a patra să faceţi un qwirkle, mai bine le puneţi în locuri în care puteţi face 5-6-7 puncte mai uşoare şi mai rapide. În aproape nici un caz nu veţi avea nevoie să schimbaţi piese, mai bine punctaţi 2-3 puncte cu o singură piesă.

Aşezarea pieselor în poziţia aceasta vă aduce 4 puncte

Fiţi atenţi unde puneţi piesele! În general nu merită să le puneţi în prelungirea unor piese existente, s-ar putea să merite mai mult să le puneţi lângă, pentru a puncta mai mult cu aceleaşi piese.

Încercaţi să închideţi jocul adversarilor, nu le daţi ocazia să facă un qwirkle. Cum am spus şi mai sus, e mai bine să nu faceţi nici voi qwirkle decât să facă adversarii. Într-un joc cu jucători mai avansaţi nu ar trebui să fie mai mult de 3-4 qwirkle-uri.

Încearcaţi să terminaţi! Finalul jocului vă poate aduce 6 puncte suplimentare, puncte care de multe ori pot decide cine e învingător. Când vedeţi că se apropie sfârşitul jocului, încercaţi să vă păstraţi în mână perechi de piese, care să le puteţi pune în 2-3 ture.

Qwirkle ne-a fost pus la dispoziţie de către magazinul cutia.ro, responsabili şi pentru traducerea în limba română şi poate fi comandat de aici sau cumpărat din magazinul lor din Polus CenterCluj-Napoca.

3 comments

    • omucu

      stim, nu au iesit bine culorile in poza, cele din dreapta sunt mov de fapt dar se vede rau. Am tot zis ca schimbam poza, ni s-a mai atras atentia dar din motive nestiute de nimeni ne-am lenevit si n-am mai schimbat-o 🙂

  • Anca

    Da, da, neaparat schimbati poza ca ne induceti in eroare! 🙂 In rest, de acord ca este un joc foarte bun, il jucam des in familie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.